Ați auzit despre dezinfecția ambientală prin aeromicrofloră și de ce aceasta este de multe ori necesară?

Ei bine, detaliem puțin aici.

Cele mai des întâlnite afecțiuni care se pot transmite prin aer sunt bolile contagioase ale copilariei, precum varicela, tusea convulsiva, rujeola, parotidita epidemica și rubeola. De asemenea, pe această cale se transmit și tuberculoza, gripa și difteria.

De obicei, astfel de afecțiuni apar în zonele cu condiții favorabile pentru răspandire: în camere închise și foarte aglomerate cum ar fi grădinițele, școlile, creșele, căminele de bătrâni, sălile de spectacole, sălile de așteptare, mijloace de transport în comun și unități medicale cu un numar mare de germeni și de persoane (pacienți, personal medical).

Poarta prin care microbii intră în organism este conjunctiva oculara sau nazofaringele. Microbii se transmit prin aer și eliminarea are loc de cele mai multe ori prin nazofaringe.

Având în vedere toate acestea, este clar de ce sunt necesari dezinfectanții profesionali avizați de Ministerul Sănătății. 

Gradul de contaminare microbiană a aerului și a suprafețelor reflectă un risc potențial de îmbolnăvire care crește proporțional cu densitatea bacteriilor și cu prezența speciilor potențial patogene sau patogene.

Contaminarea aerului este în strânsă legatură cu gradul de contaminare a obiectelor și suprafețelor, acestea fiind frecvent contaminate cu flora bacteriană din aer. De pe suprafețe, odată cu ridicarea prafului, ajung în aer numeroase microorganisme.

O astfel de dezinfecție ambientală se face și atunci când ne renovăm casa/apartamentul. Știm bine că renovările implică multă dezordine, praful care rezultă în acest proces rămâne multe săptămâni după. Nu doar că este neplcut, dar este și foarte dăunător atât pentru oameni, cât și pentru animalele de companie. Astfel, după o curățenie mare, pe care o faceți voi sau credeți că e mai bine să apelați la o firmă care să vă ajute la curățenie, cu siguranță nu trebuie să uitați nici de firma specializată care să vă facă dezinfecția ambientală aeromicrofloră, aceasta după ce totul e finalizat, inclusiv așezarea covoarelor, a tablourilor.

Dezinfecția este de 3 feluri:

  • mecanică – care se impune în fiecare spațiu;
  • preventivă (profilactică) – are ca scop distrugerea eventualilor germeni patogeni sau condiționat patogeni, care în mod normal constituie microbismul local și se dezvoltă, influiențând negativ starea de sănătate a oamenilor și animalelor.
  • de necesitate – se efectuează pentru combaterea unor boli infecțioase sau parazitare, din momentul înregistrării primelor cazuri de boală și până la lichidarea întregului focar.

Încă ceva important: spitalele sunt locurile unde bolile duc și la moarte, dar nu fără o luptă corectă. Din acest motiv, sunt bine întreținute și au mereu un miros de antiseptic. Asistenții medicali, medicii și ceilalți angajați ai spitalelor sunt, în mod constant, în război cu fiecare boală sau infecție, iar una dintre cele mai bune arme este curățenia pura și nealterată, sub formă de dezinfecție.

Același lucru se poate spune pentru orice casă în care un om bolnav se află înca în recuperare, mai ales dacă lupta împotriva bolii sau a infecției a avut un impact semnificativ asupra sa. Supraviețuirea unei boli este un lucru, recuperarea este alta. Pentru a face o recuperare deplină, bolnavul trebuie protejat în totalitate de infecție și boli. Aceasta înseamnă că trebuie să fie într-un mediu care este 100% steril. În caz contrar, boala ar putea prelua din nou organismul persoanei, din nou și din nou, chiar infectând alte persoane.

Și în aceste condiții e bine sa vă gândiți cum e cel mai bine să dezinfectați casa, și potrivit ar fi să întrebați/apelați la o firmă specializată.

Purificarea aerului în locuință este important și contribuie la bunăstarea tuturor membrilor familiei. O casă sănătoasă, de care să vă puteți bucura din plin alături de familie, este o casă în care dezinfectați periodic fiecare element al locuinței, cu produsele cele mai potrivite existente pe piață sau, mai ușor, apelând la specialiști.

Recomandam sa se realizeze dezinfectia cu o firma specializata.

PENTRU SERVICII DE DEZINFECTIE AMBIENTALA VA RUGAM SA NE CONTACTATI.

Dezinfectia se realizeaza cu  Generatorul  ULV Vector Fog 150+